Hotelul Transilvania

Hotelul TransilvaniaImpozanta clădire a hotelului şi restaurantului “Transilvania” a fost ridicată într-un interval de timp scurt, între 1903 – 1904, de constructorul Guttman Jozsef. Prin amploarea ei, această prezenţă arhitecturală începea să contureze importanţa urbanistică pe care Piaţa Teatrului o va primi pe parcursul următorilor ani. Inaugurate în 1904 sub denumirea de “Pannonia”, hotelul şi cafeneaua se vor bucura de o afluenţă de public memorabilă. Era şi firesc, pentru că eleganţa calmă, monumentală, a clădirii îşi impunea prezenţa stilistică şi datorită amplasamentului favorabil, bucurîndu-se se o amplă percepţie vizuală. Piaţa Teatrului se transforma, an de an, într-un decor al unui spectacol urbanistic de mare clasă.

Din punct de vedere stilistic, clădirea aparţine stilului eclectic, cu dominantă neo-clasică. Doar gracilitatea detaliilor şi rafinamentul proporţiilor ne spun că suntem la început de nou secol, marcat de eleganţa artei 1900. Volumul arhitectonic este simplu, monumental, iar faţada are o limpezime vizuală unică în context, epurată de încărcătura statuarei şi a stucaturii neo-clasice sau neo-rococo. Alături de Palatul Adorjan de pe strada Patrioţilor nr. 6, ridicat în 1903, cu care se înrudeşte că şi concepţie de ansamblu şi ritmică a faţadei, hotelul desfăşoară prima faţadă - cortină clar concepută în Oradea, cu toate decoraţiile în aplat, ţinute la unison de orizontalele ferme care marchează cele patru nivele ale clădirii. Cel care însufleţeşte planeitatea suprafeţei parietale este ritmul deschiderilor. Primul nivel, cel mai masiv, este “înnobilat” cu bosaje aplatizate.

Acestea pun în valoare succesiunea simplă, monumentală a “arcurilor de triumf” ce se deschid generos spre spaţiul restaurantului ultraelegant de la parter. Acest nivel primitor, umbrit în epocă de ampla copertină a terasei restaurantului, este delimitat în raport cu nivelele superioare de o friză cu un relief discret ce închipuie scene campestre cu naiade şi păstoriţe, înlănţuite cu graţie într-un decor vegetal. Friza se desfăşoară unduios în ritmurile şi formele gracile florale şi vegetale specifice spiritului Artei 1900. Acestă concepţie atentă la noile tendinţe arhitecturale este prezentă mai ales la decorul ancadramentelor.

hotel_transilvaniaCornişa este decorată cu cartuşe ce conţin un bogat decor floral în maniera rococo, cartuşe ritmate de modilioane puternic articulate. Ultimul nivel primeşte o importanţă plastică personalizată. Ferestrele, deşi mai mici, pentru a sublinia ideea de elansare, devin geminate. Ele au aceeaşi forma regulată de arc roman, cu arhivolta semicirculară, dar ancadramentele sunt tratate în spiritul decorativ al Artei 1900. Ele sunt puternic aplatizate, cu muchii şi chenare rotunjite pe trasee uşor sinuoase, cu puncte de fixare ce trimit la alfabetul decorative al aceleiaşi Arte 1900. Acest nivel este poate cel mai eclectic ca şi viziune plastică, pentru că, deşi sunt prezente şi benzi de denticuli şi bosaje de tip casetă aplatizată, ansamblul este tratat cu o discreţia unui bun gust ireproşabil.

Faţada laterală, secundară, pare ca a dat timpul stilurilor înapoi. Ea reflectă spiritul “imperial” de la Viena prin bogaţia şi plasticitatea pronunţată a motivelor decorative. Există aici inflexiunile unei arte târzii ce are frumusetea melancolică a amurgului unei mari epoci. Chipuri feminine cu expresie nobilă, lujere de flori de floarea soarelui, trofee, urne, arhivolte frânte în decroş puternic, ghirlande bogate, amplu arcuite - toate acestea vorbesc de regretul despărţirii de o epocă glorioasă, a cărei strălucire aristocratică mai dăinuia tocmai în oraşele de graniţă ale imperiului austro-ungar.

Restaurantul, deşi spectaculos decorat cu motive vegetale specifice Artei 1900, păstrează aceeaşi măsură şi eleganţă stilistică ca şi faţada pincipală. Sunt prezente şi aici trasee rotunjite, forme aplatizate şi chenare decorative lucrate în spiritul Artei 1900, dar spaţiul amplu, sintetic, calm şi riguros ritmat de stâlpii de susţinere şi amplificat de oglinzi monumentale, respiră o eleganţă unică la scara oraşului, consonantă cu spiritul modernităţii ce se contura la orizont.

Prin conceptia de ansamblu, prin aspectul unitar, omogen, al peretelui–cortină dar şi prin abundenţa stucaturilor neoclasice, prin detaliile de feronerie cu motive inspirate din repertoriul artei populare (inimioare, flori de câmp), hotelul “Transilvania” ne vorbeşte la începutul secolului 20 despre vitalitatea unui eclectism temperat, turnat în tiparele unei concepţii arhitecturale sensibile la “spiritul epocii”, la acel “Zeitgeist” central european ce se făcea simţit din plin şi la Oradea, cu neliniştea, melancolia dar şi evervescenţa sa creativă.