Hotelul Rimanoczi

Hotelul RimanocziHotelul Rimanoczi ocupă un loc privilegiat în ansamblul urbanistic al Oradiei. Prin compoziţia sa arhitecturală, el joacă rolul unui impozant capăt de perspectivă, închizând cu eleganţă fuga perspectivală a clădirilor ce definesc artera comercială cea mai importantă a oraşului: parcursul pietonal al străzii Republicii de astăzi. De fapt, hotelul făcea parte dintr-un complex arhitectural ce oferea turiştilor de la începutul secolului XX tot confortul unui sejur memorabil: hotel, restaurant, cafenea, băi la vană şi băi de aburi. Aproape nimic nu a mai rămas din aceste oferte turistice inteligent armonizate. În timp s-a păstrat doar forma şi decoratia exterioară, precum şi decoraţia fostului restaurant. Arhitectul acestui complex a fost Rimanóczy Kálmán senior. A trăit între anii 1840 si 1908, deci apogeul creţiei sale a coincis cu ultimul sfert al secolului XIX, când stilul arhitectural de reprezentare, cu efecte vizuale ce nu puteau da greş, era stilul eclectic. Marele public s-a lăsat uşor cucerit de acest stil fermecător cu aerul sau romanţios ce evoca timpuri trecute, deşi era deja depăşit de noile curente ale modernităţii. In largul său cadru stilistic făceau casă bună nobleţea ritmurilor neoclasice, calme, limpezi, cu graţia putti-lor de inspiratie renascentistă, întâlniri stilistice ce erau bine armonizate prin debordanta şi sprinţara decoraţie de inspiratie neo-rococo. Dar dincolo de diversitatea debordantă a motivelor plastice ce compun stilul eclectic, se observă cu uşurinţă grija arhitectului pentru păstrarea ritmului clasic şi al rigorii compoziţionale a faţadelor.

Aceasta este cea mai evidentă la faţada dinspre râul Crişul Repede a primului corp de clădire ridicat între 1890 -1892. Desfăşurat pe trei nivele, hotelul avea 30 de camere, restaurant şi cafenea. Însă atracţia principală a acestui hotel erau băile de abur ce-i confereau unicitate, dar şi pespectiva plină de un farmec intimist spre malul apei. Cel găzduit aici se afla deopotrivă în miezul oraşului, dar avea şi liniştea de a contempla, umbrit de sălcii, frumuseţile oraşului. Corpul de clădire dinspre râu avea o compoziţie unitară a faţadelor: ambele faţade, cea dinspre Criş şi cea cu deschidere spre Piaţa Teatrului ce flanca terasa fostei cafenele „La Regele Ungariei”, au axul central marcat de un rezalit. El centrează şi unifică ritmul alert al plinurilor şi golurilor prin ample lesene compozite. Marele relief are ca subiect un grup de doi „Putti” ce se hârjonesc în corola unei scoici uriaşe. Doi atlanti robuşti, de inspiraţie barocă, străjuiesc scena, întregul coronament fiind inspirat de modele renascentiste târzii cu inflexiuni barochizante, specifice unui arhitecturi care se dorea (precum a şi reuşit) emblematice pentru oraşul Oradea. Dar nu doar stucaturile creează efecte vizuale elegante. Meşteri orfevri pricepuţi oferă şi ei spectacolul vizual al unei feronerii de mare clasă. Balconul semicircular pare prora unei gondole ce pluteşte pe ape imaginare.

A doua etapă constructivă a hotelului conceput de Rimanoczi senior a fost marcată de anul 1900, când este ridicat corpului de cladire nordic pe locul cafenelei „La regele Ungariei”. Clădirea avea aceeaşi funcţie ca şi antecesoarea ei sudică: hotel şi cafenea. Camerele ofereau o perspectivă unică, panoramică, asupra Pieţei Teatrului, iar cafeneaua „Royal” a devenit punctul de atracţie al loisirului orădean.

Chiar dacă i s-a schimbat destinaţia, spectaculoasa sală a fostei cafenele „Royal” a rămas una dintre cele mai frumoase săli de reprezentare ale timpului datorită exuberanţei decorului. Oglinzile monumentale cu rame aurite, arcuite de curbe şi contracurbe în cel mai fidel spirit rocaille dau strălucirea unei săli princiare întregului spaţiu.