Hotelul Parc

Hotel ParcHotelul Parc de astăzi a purtat numele proprietarilor său iniţiali, Emil şi Gyula Weislovich. Reconstruit în anii 1903 şi, într-o a doua etapă, în intervalul 1914-1915 pe temeliile aşa- numitului Palat Bethlen, cele treizeci de camere ale hotelului erau gata să-şi primească oaspeţii într-un decor de un lux oriental fără egal în Oradea. Aşa cum este prezentat în cartea sa „Memoria Caselor” de către regretatul istoric Liviu Borcea, Emil Weislovich a fost o figură excentrică, de un pitoresc aparte, care, pe lângă darea de mână, avea şi umor. In plus, admiraţia sa pentru India, unde a şi fost în călătorie, a adus la Oradea noi deschideri culturale. Vizita şi găzduirea lui Rabindranath Tagore la hotelul Weislovich din Oradea a avut loc, probabil, pe fondul unei deschideri cosmopolite iniţiate şi de acest nonconformist şi năstruşnic personaj al elitei orădene. Noul proiect a fost întocmit de Czoczek Alajos în ideea realizării unui hotel de lux cu terasă interioară.

Din punct de vedere stilistic, clădirea este cu adevărat compozită, alăturând rigoarea neoclasică unduirii celui mai tipic Art Nouveau dar şi decorativismului marca Art Deco, prezent în decoraţia curtii interioare. Faţada principală, cea dinspre strada Republicii, ne oferă spectacolul stilului clasic provincial: sobru, fără decoraţii excesive, cu o plastică arhitecturală aplatizată. Faţada dinspre actuala stradă Aurel Lazăr este la fel de sobru tratată ca şi faţada principală, punând în valoare, ca accente ale plasticii faţadei, două elegante balcoane sprijinite pe console amplu arcuite, probabil, în varianta iniţială, şi pe coloane. Feroneria acestor balcoane, ca şi cea a balconului faţadei principale, este lucrată ca o dantelărie. Arcuirile delicate ale desenului feroneriei amintesc, ca un ecou, de spiritul spriţar al rococo-ului. O discretă, dar foarte frumoasă poartă de serviciu a mai rămas din vechiul parter, încununată de un mic, dar valoros vitraliu original cu motive vegetale, specifice spiritului Art Nouveau. Celui ce petrece momente de relaxare pe terasa interioară i se dezvăluie un adevărat spectacol arhitectural de un exotism unic în felul său: păsări, salamandre, crocodili, bufniţe fabuloase, lilieci şi lalele gigantice cu tulpini organice, crescute parcă înt-o junglă mirifică. Tot acest spectacol al unei imaginaţii decorative debordante este lucrat în forme ample, monumentale, ce trimit spre decorativismul sintetic al anilor 20.Majoritatea sunt executate în tehnica unui pseudo mozaic în piatră naturală, un fel de bosaj mărunt, „a la rustica”. Decoraţia hotelului Parc este un exemplu unic al unei perioade nu foarte generoasă ca prezenţă postbelică. Dar această curte interioară, ce şi astăzi îşi păstrează un farmec romanţios, unic în Oradea, numită „La castel”, mai oferă un spectacol deosebit, de o rară frumuseţe: amplul balcon de fier forjat. In interiorul hotelului pătrundem pe o poartă îngustă, dar care mai păstreză poate cea mai frumoasă şi reprezentativă feronerie în stilul pur curbiliniu al Art Nouveau-ului.

Surprinzător este şi mobilierul decorativ interior. Un apartament de la etaj oferă un adevărat spectacol al noilor geometrii ce caracterizau tendinţele cele mai moderniste ale deceniului ce a urmat primului război mondial. Această surprinzătoare linie avangardistă ne îndreptăţeşte să vorbim despre acest hotel ca despre o „Cutie Magică” ce ascunde în interior frumuseţi plastice de o modernitate şi acurateţe stilistică nebănuite.

 

gallery1 gallery1 gallery1
gallery1 gallery1